Igor Dodon a primit în dar bustul marelui scriitor și diplomat rus cu origini românești – Antioh Cantemir

bustul lui cantemir, antioh cantemir, igor dodon cantemir, relatii moldo-ruse

Astăzi, la Președinție, Igor Dodon a avut o întrevedere cu renumitul sculptor din țara noastră, Iurie Canașin, Artist al Poporului, Maestru Emerit în Artă, academician, doctor în filozofie, care i-a oferit în dar bustul din bronz al marelui scriitor și diplomat rus – Antioh Cantemir.

Sculptura respectivă este o adevărată operă de artă inedită și valoroasă, executată din material de înaltă calitate. Șeful statului i-a mulțumit marelui sculptor Canașin și a menționat că această lucrare de artă va fi expusă în sediul instituției prezidențiale pentru a fi admirată de vizitatori.

”Rădăcinile noastre culturale se trag din Est şi din Vest, iar datoria noastră este să le valorificăm la justa valoare”, a subliniat Președintele țării.

Antioh Cantemir (1709-1744) a fost un poet de limbă rusă, scriitor și diplomat rus de origine română, fiul domnitorului român Dimitrie Cantemir. Era fiul mezin al domnului Dimitrie Cantemir și al doamnei Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share