Maia Sandu a stopat, iar Dodon relansează un Program național: ”a fost unul destul de bun!”

Stopat de Guvernul Maia Sandu, de la 01 februarie 2020 se relansează Programul național ”Un medic pentru tine!”

La inițiativa președintelui Igor Dodon, începând cu data de 01 februarie 2020 se relansează Programul național ”Un doctor pentru tine!”, stopat anterior de către Maia Sandu și ministrul Sănătății din Guvernul dominat de Blocul ACUM, transmite Telegraph.md

Potrivit șefului statului, echipele de medici vor merge prin localitățile din toate raioanele republicii și vor efectua screening medical. La fel, vor fi prestate servicii medicale stomatologice pentru copiii din localitățile rurale, gratuit.

”Am pus sarcina să reluăm programul, care a fost unul destul de bun, un ”Doctor pentru tine!”. Echipe mobile de medici calificați vor merge în localitățile din Moldova și, gratis, vor face screening pulmonar și mamar. În afară de aceasta, vor face tratamentul și consultarea gratuită stomatologică la copii. Vor merge în toate raioanele Republicii Moldova începând cu luna februarie”, a declarat președintele Igor Dodon.

Amintim că în luna iunie 2019, ministru ACUM al Sănătății, Ala Nemerenco, a decis să închidă campania „Un doctor pentru tine!”. „Lăsăm doctorii la vatră, nu mai utilizăm resursele pentru cai verzi”.

Total
0
Shares
Total
0
Share