Alte știri

Igor Dodon bate alarma: Prețul la gaz poate să crească chiar și de 3-4 ori

Pinterest LinkedIn Tumblr

Autoritățile de la Chișinău ar fi putut să evite creșterea tarifului la gaz, dacă guvernul sau președintele Maia Sandu ar fi negociat cu Federația Rusia. Despre aceasta liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat la Publika TV. Dodon a vorbit și despre cel mai pesimist scenariu pentru țara noastră – în cazul în care nu va fi prelungit actualul contract cu Gazprom, tariful pentru consumatori ar putea să crească chiar și de 3 sau de 4 ori.

“Prețul la gaz va crește. Este inevitabil. S-ar putea întâmpla chiar din 1 octombrie. Dacă se putea de evitat? Da. Pentru asta, din 1 august, noua conducere a țării trebuia să înceapă negocierile. A fost Kozak, trebuiau să îl roage, să urce cu el într-un avion și să plece la Moscova. Să stea acolo o lună și să discute. Așa a făcut Greceanîi când era premier. Dacă ar fi făcut așa, puteau să-i convingă să rămână tariful actual”, a declarat Igor Dodon.

Liderul PSRM a reiterat că deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vor veni în Parlament cu o inițiativă legislativă care prevede compensarea majorării tarifului la gaz pentru cetățeni.

“Un consumator cheltuiește, în medie, 300-400 cubi de gaz pe lună. Avem 700 mii de consumatori. Propunem să compensăm primele 100 de cubi pentru toți, adică pentru primele 100 de cubi tariful să nu crească”, a explicat Dodon.

Amintim că recent șeful de la Moldovagaz a anunțat că tariful ar putea să crească cu 30%.

loading...

Comments are closed.