Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a anunțat astăzi că a fost citat la Poliție în urma unei plângeri penale și contravenționale depuse de Organizația Genderdoc-M. Plângerea vizează o frază folosită de politician în cadrul campaniei electorale, prin care acesta promitea să oprească „implementarea propagandei LGBT în școli și în Chișinău”. Dodon consideră că acest mesaj reflectă o preocupare larg răspândită în rândul cadrelor didactice și părinților.
„Astăzi am fost citat la poliție, acolo am aflat că pe numele meu a fost depusă plângere penală și contravențională de către Organizația Genderdoc-M, pe motiv că în activitatea politică am admis ca angajament electoral fraza ‘Nu vom permite implementarea propagandei LGBT în școli și în Chișinău, deoarece acest lucru este inacceptabil atât pentru majoritatea cadrelor didactice, cât și pentru părinții și familiile care au copii la școală’”, a declarat Igor Dodon.
Genderdoc-M susține că acest angajament reprezintă o instigare la ură și că ar încălca atât Codul Contravențional, cât și Codul Penal, invocând „instigarea la acțiuni violente pe motive de prejudecată”. Organizația a subliniat că „nu există cercetări sau studii care să demonstreze că societatea, profesorii, părinții sau copiii ar fi deranjați de propagarea LGBT în școli”.
Dodon a criticat promptitudinea cu care autoritățile au reacționat la plângerea Genderdoc-M și a făcut referire la un alt caz în care Poliția nu a acționat cu aceeași eficiență.
„Observați cât de atenți sunt și cât de prompt reacționează Guvernarea PAS atunci când reprezentanții Genderdoc-M se simt deranjați? În cazul sesizării deputatei Adela Răileanu în privința declarațiilor deputatului PAS, Oazu Nantoi, care a adus o insultă obraznică femeilor din Republica Moldova, numindu-le prostituate, poliția nu a constatat nici o încălcare. Asta chiar dacă și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a constatat că declarațiile deputatului poartă un caracter discriminatoriu”, a spus liderul socialist.
Igor Dodon a reafirmat că opoziția sa față de propaganda LGBT în școli reflectă atât poziția sa ca cetățean, cât și ca tată.
„Neacceptarea propagandei LGBT în școli reprezintă poziția mea în calitate de cetățean și tată, întotdeauna am militat pentru păstrarea tradițiilor sănătoase și voi susține în continuare această cauză, spre deosebire de Maia Sandu și membrii PAS, care pentru a menține puterea sunt gata să accepte o agendă străină, periculoasă pentru societatea noastră”, a spus el.
Liderul PSRM a subliniat că familia tradițională este un pilon central în Republica Moldova și nu necesită validarea unor studii externe: „În țara noastră, familia tradițională este susținută de marea majoritate a societății și nu necesită confirmarea unor studii și cercetări realizate la comanda promotorilor acestei ideologii venite din afară.”