Igor Dodon: Dacă rămâneam președinte, în câteva săptămâni începea vaccinarea anti-COVID-19

Igor Dodon susține că dacă rămânea în funcția de președinte al țării, în Moldova vaccinarea anti-COVID-19 începea în câteva săptămâni. Șeful statului a declarat că acum de această chestiune trebuie să se preocupe președintele ales Maia Sandu, transmite Telegraph.md, cu referire la Primul.md

”În calitate de președinte, dacă rămâneam în continuare, era sigur că în câteva săptămâni, o lună, începeam. Este noul președinte, o să intre în funcție, lasă să găsească soluții. Noi suntem gata să o ajutăm”, a spus Dodon în cadrul emisiunii de vineri.

Președintele a mai precizat că Guvernul Chicu face tot posibilul ca să obțină vaccinul anti-COVID 19.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale coordonează cu OMS și Alianața Globală pentru Vaccinuri și Imunizări posibilitatea livrării vaccinului anti-COVID 19 pentru 20% din populația țării. Premierul Ion Chicu a declarat că s-a adresat omologilor săi din statele baltice: Letonia și Lituania, cu rugămintea ca să distribuie o parte din cotele de vaccinuri pe care le vor primi în cadrul UE și Republicii Moldova.

De asemenea, premierul discută și cu omologul său ungar și colegii din România și Federația Rusă ca aceste vaccinuri să fie livrate și Republicii Moldova.

PSRM inițiază discuții cu fracțiunile parlamentare pentru organizarea alegerilor anticipate

Total
0
Shares
Total
0
Share