În cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu conducerea Ministerului Energiei al Federației Ruse – prim-adjunctul ministrului Energiei, Pavel Iurievici Sorokin, și adjunctul ministrului, Roman Anatolievici Marșavin.
Subiectul principal al întrevederii a fost cooperarea bilaterală în domeniul energetic. Igor Dodon a subliniat necesitatea revenirii la achizițiile directe de resurse energetice, fără intermediari, fapt care va permite reducerea semnificativă a prețurilor la gaz și energie electrică pentru consumatorii din Republica Moldova.
La întrevedere au mai participat președintele de onoare al PSRM, Zinaida Greceanîi, și vicepreședintele raionului Căușeni, Oleg Cuciuc, care au reiterat sprijinul pentru consolidarea parteneriatelor strategice cu Federația Rusă în domenii-cheie pentru securitatea economică a țării.
Reprezentanții PSRM au exprimat convingerea că dialogul deschis și pragmatic cu partenerii externi, în special în sectorul energetic, este esențial pentru asigurarea bunăstării cetățenilor Republicii Moldova.
„Am desfășurat prima rundă de negocieri, iar discuțiile vor continua în perioada următoare”, a declarat liderul PSRM la finalul întrevederii.