Actualitate

Igor Dodon i-a propus lui Vladimir Voronin să creeze un bloc electoral

Pinterest LinkedIn Tumblr

PSRM a adresat Președintelui Partidului Comuniștilor Vladimir Voronin o scrisoare oficială semnată de Igor Dodon cu propunerea de a crea un bloc electoral în viitoarele alegeri anticipate. Acest lucru a fost anunțat de Președintele Partidului Socialiștilor în ediția de azi a emisiunii ”Președintele Igor Dodon răspunde”.

„Suntem gata să creăm un bloc cu comuniștii. Da, au fost multe critici din partea ambelor părți, dar acum toate acestea trebuie uitate, pentru că vorbim despre interesele statului și ale cetățenilor. Trebuie să salvăm țara. Mai mult, toată lumea recunoaște că în cei 30 de ani de independență cea mai bună echipă la putere a fost până în 2009, când Voronin era președinte, Greceanîi era prim-ministru, Dodon era vicepremier și ministru al economiei. Deci, de ce să nu reunificăm această echipă?”, a spus el.

De asemenea, Dodon a menționat că „țara este în pericol. Dacă acești oameni de la Harvard vor ajunge la putere, cu rucsacurile pe spate, va fi haos total. În această situație, cei care susțin păstrarea statului și a poporului trebuie să se unească”.

Săptămâna viitoare, a adăugat el, PSRM se va înscrie ca concurent electoral: fie ca parte a unui bloc cu Partidul Comuniștilor, fie pe cont propriu.

„Vom face totul pentru a câștiga. De 30 de ani, partidele de centru-stânga au câștigat întotdeauna alegerile. Cred că așa va fi și acum”, a conchis el.

Amintim că recent PCRM și-a anunțat disponibilitatea de a continua consultările cu socialiștii privind crearea unui bloc electoral.

loading...

Comments are closed.