Președintele PSRM, Igor Dodon, a criticat guvernarea PAS după închiderea gimnaziului din satul Dolna, calificând situația drept „încă o pagină neagră în istoria celor patru ani de guvernare PAS”.
„Astăzi m-am întâlnit cu părinții elevilor care, într-o clipă, au rămas fără școala lor și cu cadrele didactice, care și-au pierdut locul de muncă. I-am ascultat pe fiecare și le-am promis: imediat după alegeri vom găsi toate căile posibile pentru a redeschide această instituție de învățământ”, a declarat Dodon.
El a subliniat că „închiderea școlii într-un sat este o sentință pentru acest sat. Iar noi nu avem dreptul să permitem dispariția satelor de pe harta țării”.
Totodată, liderul PSRM a promis că formațiunea sa va schimba politicile actuale în domeniu: „Vom revizui formula de finanțare implementată de Maia Sandu și vom face tot ce depinde de noi pentru a păstra fiecare școală. Copiii noștri trebuie să aibă posibilitatea să învețe aproape de casă — în satele lor natale”.