Igor Dodon merită încă un nou mandat pentru că deține o echipă puternică, experiență și un program bine pus la punct, susține Ion Ceban

Actualul șef al statului poate continua să lucreze eficient, deoarece pentru aceasta are trei componente importante – o echipă puternică, experiență și un program bine pus la punct. Cel puțin asta a declarat primarul general Ion Ceban în cadrul emisiunii „Acces Direct” de la NTV, scrie Primul.md

Edilul capitalei a punctat că în spatele actualului șef de stat se află partidul parlamentar de guvernare, Executivul lucrează stabil și au fost stabilite relații foarte bune cu administrația publică locală – 21 de președinți de raione și peste 200 de primării.

„Da, primii 2-3 ani ai mandatului prezidențial au fost dificili în ceea ce privește combaterea celor care au uzurpat toată puterea din stat. De asemenea, a fost luată o decizie dificilă, dar absolut necesară, de a crea o coaliție, care a devenit posibilă și datorită președintelui – presiunea asupra sa a fost foarte mare și a fost o mare responsabilitate. Drept urmare, astăzi nu avem prizonieri politici, nici monopol economic, nici atacuri raider asupra unor afaceri. Și în toate acestea, după părerea mea, este meritul președintelui Igor Dodon”, a spus Ion Ceban.

Primarul a subliniat, de asemenea, că criticile privind activitățile actualului președinte și ale candidatului la un al doilea mandat ar trebui să fie constructive.

„Nu-i înțeleg pe cei care îl critică pe Igor Dodon, dar nu oferă nimic în schimb. Da, cu toții suntem criticați uneori, dar, în opinia mea, este necesar să indicați modul în care intenționați să schimbați situația. Astăzi doar Igor Dodon are un program bine pregătit”, a conchis primarul.

Amintim că primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a decis să plece în concediu din cont propriu timp de o săptămână pentru a-l sprijini pe candidatul la președinție Igor Dodon, în campania electorală.

Total
0
Shares
Total
0
Share