Politic

Igor Dodon: Mișcarea de Alternativă Națională nu este proiectul PSRM

Pinterest LinkedIn Tumblr

Mă mândresc că PSRM a putut să promoveze persoane care s-au lansat sau vor să se lanseze în politica mare. Așa a comentat fostul președinte al țării, Igor Dodon, decizia primarului Capitalei, Ion Ceban, de a crea proiectul politic Mișcarea de Alternativă Națională.

Igor Dodon a declarat, marți seara, la o emisiunea televizată, că Mișcarea de Alternativă Națională nu este proiectul PSRM.

”Ion Ceban, ca și alții care a fost crescut și susținuți de socialiști. Mă mândresc că noi, socialiștii, am putut să promovăm persoane care s-au lansat în politica mare sau vor să se lanseze: Ion Ceban, Ion Chicu, Irina Vlah. Vreau să le urez succese la toți. Ei sunt persoane independente. Ion Ceban nu s-a consultat și nici nu trebuie să se consulte cu noi. Va fi mai departe un partid politic sau nu este decizia dumnealui. Ca primar, noi îl susținem. Timpul va arăta dacă a fost o mișcare corectă sau nu”, a declarat Dodon.

Președintele de onoare al PSRM a menționat că Ion Ceban este cel mai bun primar al Chișinăului din ultimele câteva decenii. Potrivit lui, acest lucru este recunoscut și de majoritatea oponenților politici care spun că în Chișinău s-au schimbat lucrurile spre bine în acești doi ani.

”În municipiu, om mai pregătit care cunoaște problemele orașului, ca actualul primar nu există. Succesul acestor doi ani se datorează la doi factori: capacitățile profesioniste ale lui Ion Ceban care i-au permis să schimbe lucrurile spre bine în Chișinău și al doilea: echipa noastră. În anul 2020 cu toată echipa noastră l-am susținut. În anul 2021, până la venirea Guvernului Gavrilița, Guvernul nostru tot l-a susținut. De aceea, simbioza acestor doi factori au dat acest rezultat. A doua jumătate a mandatului vor fi mai dificili, dar pot să vă spun că fracțiunea noastră din CMC va susține toate proiectele care sunt pentru binele Chișinăului”, a declarat Dodon.

Fostul șef al statului a mai spus că are în continuare comunicare cu Ion Ceban despre problemele Capitalei și ale chișinăuienilor.

loading...

Comments are closed.