Igor Dodon: Nu examinăm posibilitatea de a stopa activitatea agenților economici și a instituțiilor de învățământ din cauza COVID-19

Autoritățile Republicii Moldova nu examinează posibilitatea de a stopa activitatea agenților economici și a instituțiilor din sistemul educațional, odată cu escaladarea numărului de infectări cu COVID-19. Președintele Igor Dodon a declarat, după ședința de luni cu speakerul și premierul, că decizia de a stopa activitatea grădinițelor și școlilor se va lua pentru fiecare instituție în parte, transmite Telegraph.md, cu referire la Politics.md

Șeful statului a menționat că sistemul medical face față acestei situații. La moment, în spitalele pentru copii sunt ocupate 40% din paturile destinate bolnavilor COVID-19, iar în cele pentru maturi – 75%.

”Locuri în spitale sunt. Situația este gestionată de sistemul medical. Tot ce este necesar: medicamente, teste, consumabile, în Republica Moldova este asigurat”, a spus Dodon.

Potrivit președintelui, la această etapă, sunt mai mulți deputați testați pozitiv la COVID -19, iar conducerea Parlamentului urmează să i-a o decizie în acest sens.

Igor Dodon a informat că autoritățile Republicii Moldova s-au adresat oficial Federației Ruse pentru a primi acest vaccin, imediat ce va trece toate etapele de atestare internațională.

Un deputat, un fost secretar de stat, patru procurori, un șef interimar de penitenciar, un președinte de raion și alți subiecți vizați în procedurile ANI

Total
0
Shares
Total
0
Share