Peste 40 de mii de angajați din sistemul medical vor primi salarii majorate cu 30%, începând din 1 septembrie. Președintele Igor Dodon a declarat, marți, că este prima etapă de majorare a salariilor din domeniul sănătății, care va fi urmată de alte două, astfel ca în final salariile tuturor persoanelor din domeniul sănătății să fie dublate, informează Telegraph.md
„A doua etapă este la 1 ianuarie, pentru a asigura obiectivul anunțat cu câteva luni în urmă: dublarea salariilor în sectorul medical”, a declarat Dodon, citat de moldova24.info
Președintele a reiterat că este important ca o astfel inițiativă de dublare a salariilor să fie și în sectorul educației.
„Cel mai probabil o astfel de inițiativă va fi înaintată anul viitor”, a spus șeful statului.
Potrivit inițiativei prezidențiale, salariile din sistemul medical vor crește cu 100% până la 1 iulie 2021. Igor Dodon a declarat anul 2020 – Anul Lucrătorului Medical în semn de recunoștință față de eforturile depuse de medici în lupta cu COVID-19.