Igor Dodon va promulga pachetul de legi privind politica bugetar-fiscală: „Mediul de afaceri trebuie susținut”

psrm, Dodon a anunță data alegerilor parlamentare din Republica Moldova, alegeri 2018, chisinau, cec

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a anunțat că va promulga pachetul de legi privind politica bugetar-fiscală și amnistia de capital. Acesta a dat asigurări că a luat în calcul părerile experților și ale formatorilor de opinie din țară și peste hotare.

Dodon a prezentat printr-un articol pe pagina sa argumentarea din punct de vedere economic, social și politic această decizie pentru țară și pentru populația noastră.

În esență, măsurile elaborate ar putea impulsiona dezvoltarea economică a țării, chiar dacă acestea au fost implementate prea tîrziu. O reformă întârziată, chiar dacă conține deficiențe ce vor fi soluționate pe viitor, e mai bună decît o dezordine permanentă în domeniul de administrare bugetar-fiscală. Concluzia principală care poate fi făcută este că guvernarea a înțeles greșeala pe care a făcut-o atunci când a renunțat la reforma din 2007 și încearcă acum să readucă corabia naufragiată a economiei moldovenești într-o albie a dezvoltării. După 10 ani, guvernanții au ajuns să aplice soluții economice pe care le-au criticat cîndva. Asta înseamnă că guvernarea învață greu, iar multe decizii importante le ia cu mare întârziere”, spune Dodon.

Acesta spune că, din cauza sistemului eronat de impozitare, din ţară au plecat mii de antreprenori, ceea ce a prejudiciat grav economia ţării.

În condițiile actuale, putem avea mai multă încredere în mediul de afaceri decît în clasa politică, de aceea mediul de afaceri trebuie stimulat și susținut. În loc să acționeze inteligent și preventiv, guvernarea acum joacă rolul de pompier, încercînd să soluționeze rapid o problemă care s-a acutizat. Dar acest lucru nu o va salva de faliment electoral la alegeri”, se mai arată în mesajul președintelui.

Dodon este de părere că toate aceste inițiative trebuie suplinite cu altele, astfel pachet de legi constituie o bună premisă pentru reformele cu mult mai cardinale, pe care le va implementa „guvernarea socialistă care va veni după alegeri”.

Total
0
Shares
Total
0
Share