Igor Grosu a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA, Kent Longsdon

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent Longsdon.

Oficialii au discutat despre parcursul de integrare europeană a țării noastre și despre agenda parlamentară.

„În recenta vizită pe care am efectuat-o în SUA delegația Republicii Moldova a simțit tot sprijinul și prietenia de care se bucură țara noastră din partea SUA. M-am bucurat să aflu că Republica Moldova este tot mai des menționată în SUA drept un model de țară care avansează pe calea democratizării. Vom continua pe această cale, pentru a îndreptăți încrederea pe care ne-au oferit-o cetățenii, dar și partenerii de dezvoltare”, a menționat Președintele Parlamentului.

Șeful legislativului l-a informat pe diplomatul american că Parlamentul urmează să ratifice, în lectura a doua, cel de-al 15-lea Amendament din Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA.

Grantul, în valoare de 220 milioane de dolari din partea SUA, va fi folosit pentru investiții în sectorul energetic. „Mulțumesc Guvernului SUA pentru ajutorul constant pe care îl oferă țării noastre”, a mai spus Președintele Parlamentului.

Total
0
Shares
Total
0
Share