Igor Grosu anunță schimbări în Parlament, după rocadă în Guvern

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că Mihai Popșoi, vicepreședinte al Parlamentului și șeful fracțiunii PAS, va fi numit noul ministru de Externe al Republicii Moldova.

Grosu a mulțumit lui Nicu Popescu, care astăzi și-a anunțat demisia, pentru eforturile depuse în fruntea diplomației moldovenești în ultimii doi ani, care au dus la obținerea statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană și la începerea negocierilor de aderare.

“A fost o muncă enormă, o muncă de echipă, prin care Republica Moldova a reușit să deschidă negocierile de aderare la UE și să capete un loc important în rândul țărilor lumii”, a declarat Grosu.

El a precizat că Mihai Popșoi este o persoană cu experiență în diplomație și cu o bună cunoaștere a relațiilor internaționale.

“Ne bucurăm că Mihai Popșoi, colegul nostru, vicepreședinte al Parlamentului, șeful fracțiunii PAS și persoana care s-a îngrijit de promovarea diplomației parlamentare pe plan extern își va asuma provocările care ne stau în față din poziția de ministru de externe”, a spus Grosu.

De asemenea, Grosu a anunțat că Doina Gherman va fi numită șefa fracțiunii PAS și vicepreședinte al Parlamentului.

Grosu a declarat că va anunța restructurările din comisiile parlamentare la prima ședință din această sesiune, care va avea loc pe data de 1 februarie.

Potrivit lui Dorin Recean, portofoliul de ministru al Integrării Europene va fi ocupat de către Cristina Gherasimov, ex-consilierul Maiei Sandu.

Total
1
Shares
Total
0
Share