Igor Grosu, președintele interimar al Partidului Solidaritate și Acțiune susține că formațiunea pe care o conduce pledează pentru o coaliție cu cineva de pe dreapta eșichierului politic după anticipate, dar se abține să spună dacă partidul lui Renato Usatîi e printre acestea.
Aflat în studioul emisiunii Puterea a Patra de la Național 4, Grosu s-a ferit să ofere un răspuns la întrebarea dacă PAS se va uni cu Blocul ”Renato Usatîi”. Pe de altă parte, acesta a fost tranșant atunci când a declarat că partidul pe care îl conduce este gata să facă o alianță politică cu Platforma DA, aceasta chiar dacă relațiile dintre PAS și PPDA s-au erodat după destituirea Guvernului Maia Sandu.
Amintim că Platforma DA a fost principalul pilon al fostului bloc electoral ACUM, dar această structură politico-electorală s-a ruinat după ce Maia Sandu și PAS au decis să-și facă propria fracțiune parlamentară, exemplul fiind urmat și în cadrul administrațiilor publice locale, acolo unde PAS a mers separat de PPDA.