Reputația presoanelor care evaluează integritatea altor magistrați în procesul numit ”vetting” și ”pre-vetting” este esențială. Pentru că trebuie să fie ireproșabilă. Nimic nu înlocuiește etalonul încrederii în procesul inițiat pentru evaluarea magistraților din actualul sistem, iar recentele dezvăluiri ale presei de investigații în adresa actualului Președinte al Comisiei pre-vetting, Herman von Hebel, ridică multe probleme. De câteva zile, spațiul nostru mediatic fierbe de ecouri, reacții și patimi pro și contra, după ce portalul Anticoruptie.md a ridicat subiectul lui von Hebel, constatând în ceea ce-l privește mai multe discrepanțe evidente faptelor enunțate de investigație.
Rezumativ, problemele lui Von Hebel se împart în 3 categorii:
1) Von Hebel are un trecut contestabil. În calitate de Grefier al Curții Penale Internaționale (CPI), acesta a luat decizii contradictorii, care au fost contestate in mai multe articole de presă internațională, în care a fost acuzat de gestionare defectuoasa a bugetului instituției la care a fost angajat, in rapoarte de audit care îl acuzau direct de lipsa de transparenta si integritate si hotărâri ale tribunalelor internaționale, care i-au anulat deciziile lui, calificându-le ilegale si impunând Curtea Internațională Penală (CIP) de la Haga sa plătească prejudicii de 7 mln euro, urmare a deciziilor sale ilegale; tot el a avut conflicte deschise cu judecătorii înaltei Curți (CIP), care i-au cerut demisia si au vociferat temeri legate de aceea ca Herman urmarea interese personale în reformele inițiate.
2) Von Hebel a omis intenționat să comunice despre aceste fapte la momentul în care a candidat pentru funcția de Președinte al Comisiei de Pre-vetting; a ascuns în CV prezentat în acest scop fapte esențiale pentru cunoașterea profilului său profesional; apropo, CVul sau este ținut până astăzi cu regim clasificat în Parlamentul RM, posibil pentru că vulnerabilitățile sale sunt cunoscute la Chișinău, însă cei care au decis să-l angajeze au preferat să nu se cunoască aceste probleme. Aparent, von Hebel nu are experienta anterioara de lucru in comisii de vetting:prevetting, așa cum se afirmase inițial, nici în Albania, nici în alte state în care au fost inițiate procese similare de evaluare a magistraților. Avem fie o mistificare deliberată a celor care l-au angajat pe von Hebel, fie acesta a indus in eroare Parlamentul RM, stimulând această confuzie imensă, prin faptul că nici nu dezmite, dar nici nu afirmă existența unei experiențe similare în alte comisii de vetting pentru a fi compatibil cu job-ul care i s-a oferit lui în RM.
3) Mai rămâne și gustul amar legat de păstrarea funcției de magistrat într-o curte de apel din Olanda. Este această funcție compatibilă sau incompatibilă cu legislația adoptată în RM, legea o face i-n-c-o-m-p-a-t-i-b-i-l-ă, iar magistratul care știe foarte bine cum sta lucrurile cu dura lex sed lex, o relativizează, interpretând că 5-5 zile folosite de el pentru niște cauze mici ca judecător în Olanda nu contravine, în opinia lui, legii din RM. Păi, face legea compatibilă ori incompatibilă deținerea unor funcții de judecător în Olanda pe durata job-ului deținut în Republica Moldova? Ori, legea este scrisă pentru naivi, iar ”cine poate carne roade”?
Istoria acestui caz lovește în inima procesului de evaluare, în probitatea evaluatorilor. Reputația ireproșabilă a judecătorului antrenat în fruntea Comisiei prevetting cere magistratului multă responsabilitate și răspunsuri clare la întrebările presei independente, nu zâmbete disprețuitoare și ton de superioritate, care a fost surprins de multă lume, atunci când acestuia i s-a cerut în direct la un post de TV să răspundă întrebărilor de investigație. Nu cred că cineva va reuși să mușamalizeze acest scandal, și nici ca anumiți colegi de breaslă să-și atace colegii, pe motive strict partizane. Justiția se face cu multă determinare și probitate, iar pecerpția este esențială. Bravada gratuită este la fel de ridicolă ca și minciunosul prins cu ocaua mică.
În loc de concluzii:
La 3 lucruri te poți minuna toată viața:
1) la solidaritatea vulgară a trolilor mobilizați contra presei libere, atunci când aceasta din urmă critică anumite eșecuri sau gafe ale guvernării, inclusiv al eșecurilor din reforma justiției.
2. la bravada cu care Von Hebel crede că nu trebuie să dea niciun fel de explicații presei, gândindu-se că este mult superior acesteia.
3. la ușurința cu care oricine critică puterea devine imediat următorul ”dușman de clasă” (alias – al partidului aflat la putere, al elitei, al aleșilor zilei, etc) în cele mai negre tradiții bolșevice. Și asta într-un stat cu pretenții de aderare la Uniunea Europeană.
Mă să fie.
Igor Munteanu, președintele CUB