IGPF a identificat intervalul orar cu aglomerație la Aeroportul Internațional Chișinău și oferă recomandări

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a realizat o analiză detaliată a fluxului de pasageri la Aeroportul Internațional Chișinău, identificând intervalul orar 11:00 – 13:00 ca fiind cel mai aglomerat. În această perioadă, se înregistrează un număr crescut de călători, datorită programării simultane a mai multor zboruri.

Pentru a evita întârzierile și a finaliza procedurile de control în timp util, Inspectoratul recomandă pasagerilor să se prezinte la Aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de ora zborului.

De asemenea, călătorii sunt sfătuiți să verifice din timp documentele necesare, asigurându-se că pașaportul este valabil și că, în cazul cetățenilor străini, dețin documentele necesare care justifică scopul călătoriei. Inspectoratul subliniază importanța respectării reglementărilor privind bunurile transportate în bagajul de mână, pentru a evita întârzieri suplimentare la controlul de securitate.

În plus, este recomandat ca pasagerii să consulte site-ul Aeroportului sau al companiei aeriene pentru a verifica graficul zborului și a veni la timp. Aceste măsuri sunt menite să fluidizeze procesul de trecere a frontierei și să reducă aglomerația, contribuind astfel la o experiență de călătorie mai plăcută și eficientă.

Total
0
Shares
Total
0
Share