IGSU: 18 localități deconectate de la energie electrică din cauza inundațiilor, riscuri mari de cedare a barajelor

Treizeci și trei de solicitări au fost primite de autorități pe parcursul nopții pentru pomparea apei din gospodăriile afectate de inundații. Salvatorii și pompierii au lucrat în regim sporit pentru a oferi ajutor cetățenilor aflați în dificultate. Din totalul solicitărilor, douăzeci și cinci au fost din zona de centru, iar opt din zona de sud.

În acest moment, sunt monitorizate cu atenție raioanele Leova și Cantemir, în special digurile bazinelor acvatice din localitățile Romanovca și Seliște. Pe parcursul a 24 de ore, 18 localități au fost deconectate și reconectate parțial la rețeaua electrică. Până în dimineața zilei de 16 septembrie, toate localitățile afectate au fost realimentate cu energie electrică.

Însă, riscuri majore persistă la barajul din localitatea Sărata Nouă, raionul Leova, unde autoritățile depun eforturi considerabile pentru consolidarea digurilor de protecție. Acțiuni similare se desfășoară și pe râul Nistru, în raionul Ștefan Vodă, în localitățile Răscăieți, Olănești, Crocmaz și Tudora. În raionul Cantemir, digurile de pe râul Prut din apropierea localităților Țiganca și Stoianovca sunt, de asemenea, întărite.

În data de 15 septembrie, consiliile raionale Ialoveni și Leova au organizat ședințe ale comisiilor pentru situații excepționale, discutând măsurile necesare pentru gestionarea consecințelor inundațiilor din 14 septembrie 2024. În prezent, 1902 angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de 328 de unități de tehnică, sunt implicați în teren pentru a ajuta populația. Acțiunile includ pomparea apei, defrișarea arborilor căzuți și deblocarea drumurilor.

Situația rămâne sub controlul Centrului de Dirijare în Situații Excepționale, care continuă să funcționeze fără întrerupere pentru a coordona acțiunile de intervenție.

Total
0
Shares
Total
0
Share