IGSU anunță că va interveni la toate urgențele în localitatea Sărăteni, după ce aceasta a rămas fără postul teritorial de salvatori

IGSU va interveni la toate urgențele care vor fi semnalate în localitatea Sărăteni din raionul Leova, chiar dacă localnicii a rămas fără post teritorial de salvatori și pompieri voluntari, întrucât, la 15 august 2023, postul și-a sistat activitatea pe motiv că primăria nu dispune de mijloace financiare pentru întreținerea acestuia.

Postul teritorial de salvatori și pompieri voluntari Sărăteni a fost creat cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în cadrul Proiectului «Promovarea soluției pentru reducerea riscurilor schimbărilor climatice și dezastrelor în domeniile apei și protecției civile pentru o mai bună rezistență rurală», iar inaugurarea oficială a acestuia a avut loc la 14 octombrie 2022. În raza de intervenție a postului au intrat 10 localități din raionul Leova.

Anterior, primăria satului Sărăteni și-a asumat răspunderea de a avea în gestiune o astfel de entitate, cu întreținerea durabilă din contul mijloacelor proprii a postului și dezvoltarea muncii de voluntar (neremunerate) în domeniu în localitate. În acest sens, fiind semnat un Acord de parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI al MAI privind organizarea și funcționarea serviciului (postului) de salvatori și pompieri voluntari în localitate. În condițiile în care activitatea postului este sistată, primăria Sărăteni nu și-a respectat obligația sumată în acordul semnat care avea în vedere înființarea și funcționarea postului teritorial de salvatori și pompieri voluntari.

Grație investițiilor partenerilor externi postul a fost dotat cu o autospecială de intervenție, a fost amenajat sediul remizei de pompieri, totodată fiind instalate detectoare de fum, în casele familiilor social-vulnerabile din zona de intervenție a postului.

La rândul său, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a acordat autorităților administrației publice din Sărăteni tot sprijinul necesar organizatoric, juridic, metodico -practic, precum și a instruit efectivul de pompieri al postului.

În pofida sistării de către primărie a activității postului, locuitorii celor 10 localități aflate pe raza de intervenție a acestuia, vor beneficia în continuare de servicii de calitate din partea IGSU, pentru că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI își va îndeplini misiunea de bază – răspunsul prompt și eficient la apelurile de urgență ale cetățenilor prin intermediul unităților de salvatori și pompieri din orașul Leova și municipiul Hâncești.

De menționat că, În Republica Moldova, în cadrul aceluiași proiect finanțat de PNUD au fost inaugurate și funcționează cu succes alte 3 posturi de salvatori și pompieri voluntari în localitățile Baimaclia, raionul Cantemir, Sărata Galbenă, raionul Hîncești și satul Pîrlița, raionul Ungheni, fiind consolidată pe această cale reziliența acestora în fața situațiilor de urgență și excepționale.

În context, IGSU al MAI menționează că va contribui și mai departe, inclusiv cu suportul partenerilor de dezvoltare, la promovarea și dezvoltarea voluntariatului în situații de urgență și excepționale care va îmbunătăți capacitatea de prevenire și răspunsul prompt al comunităților în asemenea situații.

Total
0
Shares
Total
0
Share