Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că pe 21 august 2025 temperaturile maxime vor urca până la +33..+35°C în unele regiuni ale țării. În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă cetățenii să respecte regulile de protecție împotriva caniculei și incendiilor.
Salvatorii recomandă:
evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11:00–17:00;
purtarea hainelor lejere, de culori deschise, și utilizarea mijloacelor de protecție solară;
consumul a cel puțin 2 litri de apă pe zi și limitarea efortului fizic în aer liber;
alegerea locurilor autorizate pentru scăldat și evitarea intrării în apă sub influența alcoolului;
supravegherea permanentă a copiilor la scăldat și evitarea intrării bruște în apă după expunere la soare;
protejarea minorilor, vârstnicilor și persoanelor cu boli cronice de temperaturile ridicate;
interzicerea folosirii focului deschis lângă câmpuri, păduri sau zone de agrement și evitarea aruncării țigărilor aprinse în vegetația uscată.
„În caz de risc sau situații de urgență, oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112”, precizează IGSU.