Actualitate

IGSU continuă căutarea minorului dat dispărut pe râul Nistru, în apropiere de localitatea Ustia

Pinterest LinkedIn Tumblr

În dimineața zilei de 30 iulie, începând cu ora 07:00, angajații IGSU au reluat lucrările de căutare a minorului dat dispărut pe râul Nistru, în apropiere de localitatea Ustia, raionul Dubăsari.

Acțiunile salvatorilor sunt desfășurate pe cale terestră și subacvatică în preajma localității Ustia. Specialiștii vor verifica toate porțiunile de relief a malului, iar pe parcursul zilei de azi, scafandrierii din cadrul Direcției Regionale Căutare Salvare nr.1 vor continua lucrările de căutare subacvatică în apropierea barajului hidrocentralei Dubăsari, precum și în direcția orașului Vadul lui Vodă folosind scanerul sonor acustic performant.  Echipele de scafandrieri lucrează la adâncime maximă de 12 metri.

La moment, în misiunea de căutare a minorului dispărut sunt implicate 27 persoane printre care angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Poliției Dubăsari, inclusiv reprezentanții Agenției Navale.

La fața locului a ajuns echipa de psihologi din cadrul IGSU, care acordă asistența rudelor îndurerate.

Lucrările de căutare au fost suspendate pe parcursul nopții, după ce echipele de scufundări subacvatice au lucrat pe parcursul zilei de 29 iulie, însă fără rezultat.

Amintim că băiatul în vârstă de 15 ani a fost dat dispărut după ce o plută improvizată s-a inversat pe râul Nistru și se presupune că acesta s-ar fi înecat. Acțiunile de căutare-salvare vor continua.

loading...

Comments are closed.