Ilan Șor anunță că zborul care a scandalizat societatea va decola la amiază, iar pentru mâine mai este organizată o cursă Tel Aviv – Chișinău

Ilan Șor a anunțat că avionul charter organizat de echipa sa, despre care am scris ieri, a primit și aprobarea autorităților israeliene pentru decolare spre Chișinău.

“Sunt bucuros să văd că eforturile noastre au dat roade și că zeci de familii moldovenești cu copii vor putea zbura astăzi acasă, în Moldova”, a declarat Șor într-un comunicat de presă.

VIDEO // Zborul organizat de Șor: Bâlbâieli de stat referitoare la evacuarea unor moldoveni aflați în Israel

Politicianul a confirmat, de asemenea, că echipa sa va organiza un alt zbor sâmbătă, 14 octombrie, pentru aproximativ 300 de cetățeni moldoveni din Israel, facilitându-le întoarcerea acasă.

“Este o misiune umanitară crucială pentru noi și suntem hotărâți să aducem cât mai mulți oameni acasă, indiferent de provocările pe care le întâmpinăm”, a subliniat el.

Cu toate provocările și obstacolele întâmpinate, o cerere de permisiune pentru aterizarea la Chișinău a fost deja înaintată autorităților moldovenești.

“Sperăm că de această dată vom primi sprijinul necesar din partea autorităților noastre pentru a facilita întoarcerea acestor cetățeni acasă într-un mod rapid și sigur”, a adăugat Șor.

În ciuda situației dificile și a numărului în creștere al cererilor de ajutor, Ilan Șor și echipa sa sunt hotărâți să ofere asistență și sprijin.

“Recepționăm zilnic cereri disperate de ajutor din partea moldovenilor blocați în Israel și ne străduim să îi ajutăm pe toți, chiar dacă autoritățile Moldovei par să ignore această problemă. Este responsabilitatea noastră să ne ajutăm concetățenii în aceste momente dificile”, a conchis Ilan Șor.

Menționăm că autorizația pentru zborul din aeroportul Ben-Gurion din Israel al charterului organizat de Ilan Șor pentru un grup de cetățeni moldoveni a fost primită în seara de 12 octombrie, la ora 22.38. Informația a fost confirmată pentru Orizont TV de către directorul Autorității Aviației Civile din Moldova, Vasile Șaramet, dar și de către reprezentantul companiei MGH Ground Handling, responsabilă de deservirea la sol a navelor aeriene. Asta cu toate că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunța încă la ora 21.00 că nu există nici un impediment din partea autorităților noastre privind decolarea avionului, iar reținerea acestuia pe Aeroport s-ar datora faptului că sunt mai multe curse pe aeroportul din Israel și pentru că decolările și aterizările se fac ordonat, prin urmare, mai multe curse vor decola cu întârziere.

Autoritățile pregătesc planurile pentru suportul cetățenilor moldoveni aflați în Israel și Fâșia Gaza

Potrivit Guvernului, autoritățile membre ale Celulei de criză, instituită la nivelul MAI, pregătesc planurile pentru suportul cetățenilor moldoveni aflați în Israel și Fâșia Gaza, care solicită revenire.

Astfel, MAEIE și Ambasada Republicii Moldova în Israel sunt în legătură permanentă cu cetățenii care se mai află în Israel și coordonează măsurile de evacuare a acestora în cazul în care sunt solicitări.

Cetățenii cu documente de călătorie expirate trebuie să știe că reprezentanța diplomatică din Israel le va elibera titluri de călătorie, pentru ca aceștia să poată reveni.

Total
0
Shares
Total
0
Share