Ilan Șor va cere ridicarea mandatelor deputaților PLDM, deoarece au fost obținute prin fraudă

Ilan Șor, Shor, Șor vrea mandatele PLDM, deputatii PLDM, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Filat, Maia Sandu

El a promis că nu le va permite politicienilor corupți să distrugă acest proiect și a anunțat măsuri dure de răspuns. Mai mult, Ilan Șor a anunțat că pregătește un demers, prin intermediul avocaților săi, către Comisia Electorală Centrală, în care va cere anularea mandatelor de deputat pentru membrii PLDM, deoarece le-au obținut cu încălcarea flagrantă a legislației pentru că nu au raportat cheltuielile pentru campania electorală din 2014.

Conferința de presă a venit ca o reacție la tentativele deputaților PLDM de a discredita și distrug proiectele sociale inițiate de Ilan Șor, în special magazinele sociale, datorită cărora 200 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova procură produse la prețuri mai mici decât cele de piață. În spatele demersurilor PLDM stau PAS și Platforma DA, a declarat Ilan Șor

„Liderii DA și PAS, prin intermediul PLDM, încearcă să ne discrediteze, încearcă să distrugă magazinele sociale. Dar cine sunt acești oameni? – deputatul Țap, deputata Maria Ciobanu care a primit o mașină scumpă de la Vlad Filat. Sunt cei care au adus pensionarii și oamenii la nivelul de viață pe care îl au acum”, a declarat Ilan Șor.

Primarul de Orhei a amintit însă că anume datorită banilor pe care i-a dat el PLDM și fostului lider al acestui partid, Vlad Filat, acești deputați au obținut mandatul. În acest context, Ilan Șor a anunțat că va solicita ridicarea mandatelor deputaților PLDM, pentru că le-au obținut ilegal, deoarece nu a prezentat corect de unde au luat banii pentru campania electorală pentru alegerile parlamentare.

„Le-am solicitat avocaților să pregătească un document în care vor cere să anuleze mandatele deputaților PLDM care ajuns în Parlament pe banii mei”, a precizat Ilan Șor.

Totodată, el a declarat că este pregătit să reacționeze foarte dur la intenția politicienilor corupți de a distruge proiectele sale sociale, care sunt făcute pentru sprijinul oamenilor săraci, pe care i-a adus la sapă de lemn anume guvernarea PLDM. „Îmi era indiferent atunci când mă critică pe mine, dar atunci când atacă oamenii simpli și încearcă să le rupă de la gura ultima bucățică de pâine, nu voi permite acest lucru. Veți răspunde în fața oamenilor și dacă credeți că glumesc, greșiți!”, i-a atenționat Ilan Șor.

În acest context, el a anunțat și despre inițierea unor acțiuni ample de protest împotriva acestor tentative. „Noi vom reacționa dur la tentativele de distrugere a proiectelor sociale pentru oameni. Mi-e indiferent ce vreți să faceți. Oamenii nu vă vor permite și am să vă demonstrez acest lucru. Toți înțeleg că suntem o forță politică în creștere. Zilnic în rândurile noastre vin noi și noi membri”, a declarat liderul Partidului ȘOR.

El a dat asigurări că atunci când formațiunea sa va ajunge la guvernare, proiectele sociale, inclusiv magazinele în care oamenii pot procura produse mai ieftine, vor fi dezvoltate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share