Ilegalități la frontieră: Un moldovean și un ucrainean, cu probleme

Un conațional și-ar fi procurat o carte de identitate românească falsificată de pe o rețea de socializare, iar un cetățean ucrainean a declarat că pașaportul tehnic falsificat al mașinii l-ar fi perfectat legal. Sunt ilegalitățile descoperite de către polițiștii de frontieră din PTF Costești și PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe.

Ambele cazuri au fost semnalate ieri, 18 august 2023.

Pe sensul de ieșire din R. Moldova, în punctul de trecere a frontierei Costești s-a prezentat, în calitate de pasager al unui automobil de ocazie, cetățeanul moldovean de 26 de ani, locuitor al raionului Sângerei. În cadrul controlului suplimentar, conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au depistat o carte de identitate cu însemnele autorităților din România, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui document autentic, suspect a fi falsificat. Tânărul a recunoscut că a procurase permisul prin intermediar, identificat pe tik tok, și ar fi achitat o sumă de 100 EUR pentru serviciile de perfectare ilegală.

La intrarea în R. Moldova, în punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe s-a apropiat un autoturism înmatriculat în Ucraina, la volanul căruia era un cetățean ucrainean de 45 de ani. Printre documentele prezentate la control a fost și certificatul de înmatriculare, pretins a fi eliberat de către autoritățile ucrainene. Din primele cercetări, polițistul de frontieră a stabilit că actul conține indici vădiți de falsificare. La audieri, străinul a declarat că legal și-ar fi obținut pașaportul tehnic, însă fără a da detalii.

În continuare, documentele falsificate vor fi transmise în laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză, iar persoanele cercetate pentru uz de acte falsificate.

Total
0
Shares
Total
0
Share