IMPORTANT! Guvernul a decis sistarea curselor avia spre/din 13 țări

În urma analizei situației epidemiologice actuale la nivel global, regional și național privind COVID-19 și a recomandărilor organizațiilor internaționale, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a adoptat în cadrul ședinței de astăzi sistarea curselor avia spre/din 13 țări.

Potrivit hotărârii, începând cu 15 martie 2020, orele 00:00, vor fi sistate cursele aeriene regulate cu Italia, Spania și Franța, iar din 16 martie 2020, orele 00:00, aceeași măsură se aplică și curselor aeriene regulate cu Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Portugalia și Romania.

Totodată, a fost aplicată interdicția pentru operatorii aerieni de a îmbarca călătorii, care vin către Republica Moldova, cu escală, din Italia, Spania, Franța, Germania, China, Iran și Coreea de Sud.

La fel, a fost aplicată interdicția pentru operatorii aerieni de a îmbarca persoane de altă cetățenie, decât cea moldovenească, care vin către Republica Moldova. Excepție de la aceste prevederi fac persoanele apatride și cetățenii străini cu domiciliu, reședință sau permis de ședere în Republica Moldova.

Decizia este valabilă până la data de 31 martie 2020, cu posibilitate de prelungire.

În același context, a fost aprobată obligativitatea prezentării de către operatorii aerieni a datelor despre pasageri cu indicarea suplimentară a locurilor de bord la finalizarea formalităților de îmbarcare a pasagerilor cu destinație finală către Republica Moldova.

Hotărârea Comisiei o puteți citi aici.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share