Importul grâului, porumbului și a semințelor de floarea-soarelui va rămâne sub licență eliberată de MAIA, pentru încă 3 luni

Importul grâului, porumbului și a semințelor de floarea-soarelui în Republica Moldova va fi, în continuare, permis în baza unei licențe, eliberate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Comisia pentru Situații Excepționale a decis prelungirea măsurii pe un termen de 3 luni, în vederea menținerii pe piața internă a unui preț sustenabil din punct de vedere economic al produselor cerealiere autohtone.

Cererea de eliberare a licenței de import poate fi depusă de o persoană juridică sau fizică, care desfășoară activități economice de fabricare a uleiurilor și grăsimilor, a produselor de morărit, preparatelor pentru hrana animalelor de fermă sau creșterea animalelor. Solicitările vor fi examinate de către o comisie constituită de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Total
0
Shares
Total
0
Share