În ajunul Sf. Nicolae, visele se împlinesc. Doi copii din Nisporeni, rămași fără mamă, au primit ajutor de la Igor Dodon

În ajunul sărbătorilor de iarnă, doi copii din satul Ciorești, raionul Nisporeni, rămași fără mamă, au primit ajutor din partea liderului PSRM, Igor Dodon. Fostul șef al statului spune că a aflat despre acest caz chiar recent, și nu a putut rămâne indiferent.

“Constantin Guțu de 17 ani și Maria-Magdalena Gologan de 10 ani– frate și soră din satul Ciorești, raionul Nisporeni, au rămas fără mamă în luna noiembrie curent.

Cea mai mare dorință a lui Constantin este ca odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, pe data de 22 martie 2022, să obțină tutela asupra surorii ca să poată fi împreună, dar pentru aceasta are nevoie să demonstreze că poate asigura un loc de trai stabil împreună cu sora. Totodată, Constantin mi-a comunicat că învață de bucătar și slujește la biserica din Nisporeni.

N-am putut rămâne indiferent față de situația celor doi copii și astăzi, în oficiul PSRM m-am întâlnit cu Constantin și Maria-Magdalena, asigurându-i că-i voi ajuta cu identificarea unei soluții pentru problema spațiului locativ. De asemenea, le-am oferit fraților un ajutor material pentru cheltuielile suportate, precum și alimente și haine de iarnă.

Îndemn toată lumea să fie mai receptivă față de cei din jur, și să facă mai multe acțiuni de binefacere, mai ales în ajunul sărbătorilor de iarnă”, a scris Igor Dodon pe rețelele de socializare.

Pe parcursul ultimilor ani, inclusiv prin intermediul Fundației de Binefacere ”Din Suflet”, Igor Dodon a ajutat mai multe familii din țara noastră.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share