În atenția antreprenorilor. Amendă usturătoare pentru declararea incorectă a sediului firmei

La înregistrarea de stat a persoanei juridice, precum şi la înregistrarea modificărilor operate în actele de constituire ale persoanei juridice, Agenţia Servicii Publice înscrie în Registrul de stat al unităţilor de drept datele cu privire la sediul persoanei juridice, care sunt indicate în actele de constituire.

Persoana juridică este responsabilă de autenticitatea datelor prezentate cu privire la sediul.

Menţionăm că sediul persoanei juridice se consideră locul şi bunul imobil în care se află organele de conducere şi în care se desfăşoară activitatea de gestionare a acesteia. Adresa poştală a persoanei juridice este cea de la sediu.

Potrivit prevederilor Codului contravențional, în cazul în care persoana juridică nu-și declară corect sediul, aceasta ar putea fi sancționată cu o amendă de la 12 la 45 de unităţi convenţionale.

Totodată, desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea în termen a modificărilor operate în actele de constituire, precum şi a datelor privind schimbarea sediului, se sancţionează cu amendă de la 3 la 9 unităţi convenţionale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share