În capitală a început chestionarea tinerilor cu privire la necesitățile pe care le au

Centrul Municipal de Tineret Chișinău a lansat procesul de chestionare a tinerilor în cadrul Sondajului municipal cu privire la identificarea necesităților tinerilor din capitală. În total urmează că fie chestionați 1 800 de tineri și tinere. Întrebările vizează subiecte de la educație și oportunități de dezvoltare personală și profesională până la preocupările sociale și culturale ale tinerilor, scrie IPN

Rezultatele obținute vor fi prezentate și discutate în cadrul Forumului Municipal al Tinerilor din luna mai. Această platformă de dialog și schimb de idei va oferi oportunitatea autorităților locale și organizațiilor din comunitate să înțeleagă mai bine nevoile și dorințele tinerilor, facilitând astfel dezvoltarea de politici și programe adaptate la cerințele reale ale acestei categorii de vârstă.

Operatorii sondajului sunt îmbrăcați în vestă cu inscripția „voluntar” și au ecuson cu inscripția „Operator Municipal”.

Procesul de chestionare este desfășurat de către Centrul Municipal de Tineret Chișinău, sub egida Primăriei municipiului Chișinău.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share