În contextul recentelor acuzații, Igor Dodon amintește că Maia Sandu pășește pe covorul pe care l-a adus el la Președinție

Lui Igor Dodon îi pare rău că a lăsat la Președinție un covor, pe care pășește acum Maia Sandu. ”Ea stă acolo și se plimbă în fiecare zi pe el…”, a declarat Dodon într-o intervenție TV, relatează JurnalTV.md

El s-a referit la un covor, pe care l-ar fi adus în biroul său pe când era președinte, iar declarația a fost făcută în contextul în care a fost acuzat recent că ar fi sustras anumite bunuri din Președinție odată cu plecarea din funcție sau că și-ar fi cumpărat un telefon de lux din banii administrației prezidențiale. Dodon a respins aceste acuzații și a oferit ca exemplu ”povestea covorului”.

La sigur este o investigație care nu costă nici doi bănuți. Probabil e vorba de niște obiecte de mică valoare sau pe care ei nu le-au găsit. Nu atrageți atenția. Eu mai mult am adus în instituția prezidențială! Eu chiar și covorul – care stă în biroul președintelui – el nu e la balanța instituției prezidențiale! Eu știu de unde l-am găsit. Și știu cât a costat. Și ea stă acolo. Ea se plimbă în fiecare zi pe el. Pentru că eu n-am vrut să-l scoatem. Era un covor verde nu știu de când. Cum o să fie așa că, iată, ”s-a dus Dodon și a luat covorul de sub masă?”. Unul mare cât tot biroul cela. O să vedeți el e de culoare deschisă, albă.” a declarat Igor Dodon

Citește și: CC informează când va examina sesizările privind activitatea farmaceutică

Total
0
Shares
Total
0
Share