Republica Moldova a lansat manualul ”Adaptarea la schimbările climatice”, un ghid strategic destinat specialiștilor din domeniul sănătății și factorilor de decizie, pentru a aborda impactul schimbărilor climatice asupra sănătății publice. Documentul oferă soluții pentru dezvoltarea unor sisteme de sănătate reziliente și cu emisii reduse de carbon, în conformitate cu standardele Organizației Mondiale a Sănătății.
Manualul, realizat în cadrul unui proiect implementat de PNUD și finanțat de Fondul Verde pentru Climă, integrează date științifice actualizate, studii de caz locale și recomandări concrete pentru gestionarea riscurilor climatice precum valurile de căldură extreme, poluarea, răspândirea bolilor infecțioase și impactul asupra sănătății mintale.
Acest ghid reprezintă un pas important în protejarea sănătății populației din Republica Moldova, una dintre cele mai vulnerabile țări europene la schimbările climatice, expusă frecvent inundațiilor și secetelor.