În Moldova a fost lansat un proiect PNUD pentru consolidarea capacităților climatice

Fondul Verde pentru Climă și PNUD Moldova sprijină Republica Moldova în eforturile de consolidare a capacităților instituționale și tehnice pentru acțiuni climatice mai eficiente și coordonate.

În 31 octombrie 2025 s-a desfășurat la Chișinău evenimentul de lansare a proiectului ”Consolidarea capacităților pentru acțiuni climatice în Republica Moldova”, care a reunit reprezentanți ai autorităților publice, societății civile și partenerilor de dezvoltare.

Proiectul va susține operaționalizarea Comisiei Naționale pentru Schimbări Climatice, prin elaborarea regulamentelor de funcționare și formarea unui secretariat dedicat. De asemenea, inițiativa va contribui la elaborarea politicilor sectoriale și bugetare, la formularea de concepte de proiecte eligibile pentru finanțare și la reducerea vulnerabilităților comunităților prin consolidarea rezilienței la nivel local.

”Schimbările climatice ne obligă să privim fiecare decizie prin prisma impactului asupra oamenilor. Acest proiect ne oferă instrumentele necesare pentru a transforma politicile publice în rezultate concrete, care să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor și să contribuie la un viitor durabil și echitabil pentru întreaga țară”, a declarat Aliona Rusnac, Secretară de Stat, Ministerul Mediului.

”Acțiunile climatice pot vindeca natura și transforma modul în care oamenii percep lumea din jurul lor. Femeile, copiii, tinerii și persoanele vulnerabile resimt cel mai intens efectele schimbărilor climatice, iar soluțiile noastre trebuie să pornească de la realitățile lor”, a menționat Daniela Gasparikova,

Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
Proiectul va contribui la implementarea Contribuției Naționale Determinate 3.0 (CND 3.0), document strategic care include măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de adaptare la schimbările climatice, fiind aliniat cu obiectivul de neutralitate climatică până în 2050.

Inițiativa, implementată de PNUD în parteneriat cu Ministerul Mediului, are o durată de 24 de luni și un buget de aproximativ un milion de dolari, oferind expertiză globală și acces la platforme internaționale de finanțare climatică.

Total
0
Shares
Total
0
Share