În Republica Moldova vor fi create camere agricole, după ce proiectul a fost votat în lectura a doua de 56 de deputați, informează telegraph.md
Inițiativa are ca scop instituirea unui dialog între fermieri și autoritățile publice cu competențe în domeniul agricol, dar și cu autoritățile administrației publice centrale și locale.
De asemenea, camerele agricole vor facilita accesul fermierilor la resurse, informații, programe de instruire și finanțare, promovând schimbul de cunoștințe și experiențe între membrii lor.
Camerele agricole vor fi organizate în zece camere regionale și o Camera Agricolă Națională. Fermierii vor putea deveni membri ai acestora dacă îndeplinesc anumite condiții de suprafață agricolă sau de animale. Activitatea camerelor va fi finanțată din cotizațiile membrilor, din subvenții și donații.
Proiectul de lege privind funcționarea acestora va intra în vigoare în 1 ianuarie 2026. Totuși, această inițiativă a stârnit critici din partea mai multor experți și asociații agricole.
Alexandr Slusari a acuzat guvernarea că acționează ”după principiul după noi potopul”.
”Din naftalină a fost scos proiectul legii privind organizarea și funcționarea camerelor agricole, care a fost aprobat de către guvern un an în urmă și a fost dur criticat de mai multe asociații agricole de profil, experți și chiar deputați de la partidul de guvernare,” a spus Slusari.
Acesta a mai subliniat că Vladimir Bolea, ministrul agriculturii, ”vrea cu orice preț să promoveze această idee utopică, haotică și anticonstituțională privind asocierea FORȚATĂ a fermierilor”.
Slusari a avertizat că ”aceste camerele agricole vor aduce dividende politice în campania electorală”, dar în realitate, ”probabil, după alegeri parlamentare, va fi anulat sau modificat cardinal după alegeri parlamentare fie de Curtea Constituțională, fie de noul legislativ.”
În final, Slusari a subliniat că acest proiect nu are nimic în comun cu armonizarea legislației naționale cu actele normative UE și este doar un ”moft al unei persoane incompetente, pe care voi, cei de la guvernare, l-ați făcut начальник.”