Începând cu 2028, orașele din Republica Moldova vor avea centre de colectare a textilelor, unde cetățenii vor putea preda hainele uzate, fără a le arunca la gunoi, a anunțat Ministerul Mediului.
Articolele colectate vor fi sortate după tipul fibrei și materialului și vor fi fie reutilizate, fie transformate în produse noi, precum alte materiale textile sau genți. Deșeurile care nu pot fi reciclate vor fi valorificate prin producerea de energie verde.
”Documentul urmărește reducerea poluării și introducerea unui sistem modern de colectare și reciclare a hainelor”, a precizat ministerul, referindu-se la Proiectul Regulamentului privind gestionarea produselor textile și a deșeurilor textile.
Consultările publice au vizat și implicarea producătorilor autohtoni în realizarea unor textile mai durabile și ușor de reciclat, pentru a reduce impactul asupra mediului pe termen lung.
Autoritățile au subliniat că, în prezent, cantitatea deșeurilor textile crește constant, iar majoritatea ajung la gropile de gunoi, poluând mediul și generând pierderi economice. Consultările au fost organizate în parteneriat cu A.O. Centrul de Instruire și Consultanță E-Circular.