În prima zi a vizitei la Berlin, Maia Sandu și-a prezentat raportul în fața curatorilor de la Fundației Konrad Adenauer (KAS)

În prima zi a vizitei la Berlin, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Președintele Fundației Konrad Adenauer (KAS), Norbert Lammert, și cu Secretarul General adjunct al KAS, Gerhard Wahlers, informează Președinția.

„Fundația sprijină numeroase proiecte de expertiză și de dezvoltare a instituțiilor democratice și a societății civile din Republica Moldova. Am făcut un schimb de opinii pe marginea evoluțiilor politice din Republica Moldova și din regiune, am vorbit despre planurile mele de reformare a sistemului public din țară și despre agenda noastră europeană”, a afirmat șefa statului.

Președintele Maia Sandu a participat, alături de Președintele și Secretarul General adjunct al KAS, la o discuție în format Chatham House cu jurnaliști, experți și cercetători din domeniul relațiilor internaționale, interesați de Republica Moldova și regiunea noastră. „Am discutat despre prioritățile mele pentru țară, despre reforme, riscuri și perspectivele acestora după alegerile anticipate din iulie, precum și despre securitatea regiunii noastre și parcursul european al Moldovei”, a spus Maia Sandu.

Fundației Konrad Adenauer (KAS) este cunoscută în Republica Moldova pentru finanțarea programelor destinate PLDM, PPDA, PPE și PAS, fiind un partener financiar și curator important pentru aceste partide declarate pro-UE.

De finanțarea directă a KAS au beneficiat și actualii deputați PAS, cum ar fi Dumitru Alaiba (vezi declarația), Sergiu Litvinenco (vezi declarația), Popșoi Mihail (vezi declarația), precum și Igor Grosu – actualul președinte interimar al PAS (vezi declarația). Aceste informații sunt în declarațiile de avere și interese a deputaților PAS.

KAS finanțează și hoardele de consultanți din Președinție în baza unui acord din ianuarie 2021, despre care Telegraph.md a scris anterior.

Detalii: EXCLUSIV // Konrad-Adenauer-Stiftung, finanțatorul secret al hoardelor de consilieri și consultanți ai Maiei Sandu

Acordul dintre Președinție și KAS a fost secretizat, iar lista consultanților prezidențiali, care sunt plătiți din afară țară, nu este publică. Mai mult, nu se cunoaște nici mărimea remunerației acestora, deși ei activează într-o instituție publică de rang superior.

Telegraph.md a solicitat acordul încheiat între KAS și Președinție, precum și lista consultanților plătiți de germani, dar Președinția refuză să le publice.

Biroul KAS din Republica Moldova este condus de Martin Sieg, un personaj considerat drept cardinalul sur din spatele Maiei Sandu. Acesta este văzut foarte des în Președinție, iar sursele noastre ne-au spus că acesta nu face anticameră la biroul președintelui.

Total
0
Shares
Total
0
Share