În perioada ianuarie–martie 2025, Serviciul Vamal a colectat venituri în valoare de 9,1 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 8,1% față de aceeași perioadă a anului 2024.
Astfel, au fost înregistrate încasări cu 678,6 milioane de lei mai mari decât în perioada similară a anului trecut.
Conform datelor oficiale, cele mai mari încasări au fost realizate din Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA), care a contribuit cu aproximativ 68% din totalul veniturilor. În aceeași perioadă, accizele au reprezentat 24,8%, iar taxa vamală 6,9% din totalul încasărilor.
În detaliu, TVA la import a însumat 6,19 miliarde de lei, în creștere cu 9% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Accizele la import au totalizat 2,26 miliarde de lei, înregistrând o creștere de 2,5%. Cele mai mari încasări din accize provin din produsele petroliere importate, cu o valoare de 926,94 milioane de lei, urmate de produsele din tutun cu 753,79 milioane de lei.
Taxa vamală a adus încasări de 631,53 milioane de lei, înregistrând o creștere semnificativă de 20,7% față de anul anterior.
Totodată, s-a constatat o scădere a încasărilor din taxa pentru efectuarea procedurilor vamale, care a fost eliminată în urma intrării în vigoare a Codului Vamal nr. 95/2021, iar acum se colectează doar de la rezidenții ZEL și PIL Giurgiulești.