Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) anunță că, în perioada ianuarie – martie 2025, pasagerii transportului aerian au beneficiat de despăgubiri totale în sumă de 81 413 lei, ca urmare a petițiilor privind încălcarea drepturilor lor.
„Protecția pasagerilor este una din prioritățile noastre!”, se arată în comunicatul instituției.
Potrivit datelor prezentate de AAC, „în perioada ianuarie – martie 2025 au fost recepționate 54 de petiții, dintre care au fost soluționate 29”.
„Suma totală a despăgubirilor achitate – 81 413 lei MDL”, a precizat Autoritatea.
Reprezentanții AAC au dat asigurări că vor continua să acorde o atenție deosebită respectării drepturilor pasagerilor: „AAC își reafirmă angajamentul de a susține un transport aerian sigur, transparent și orientat către nevoile pasagerilor, printr-un dialog constant și o abordare responsabilă în raport cu sesizările primite.”