În raionul Criuleni au fost finalizate lucrările Programului “Drumuri Bune pentru Moldova 2020”

Lucrările din cadrul Programului “Drumuri Bune pentru Moldova 2020” în raionul Criuleni au fost astăzi finalizate integral. În raion au fost încheiate lucrările de reparație și întreținere periodică a 29 de sectoare de drum, transmite Telegraph.md, cu referire la Moldpres.md

Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), cetățenii vor beneficia de 25 de sectoare de drum cu
îmbrăcăminte din beton asfaltic și patru sectoare de drum cu îmbrăcăminte rutieră din pietriș.

“Lucrările de reparație, finanțate din bugetul de stat, au fost inițiate la începutul lunii iulie a anului curent, cu o valoare de peste 25 de milioane de lei”, indică ASD.

Conform contractului de antrepriză cu S.A. “Drumuri Criuleni”, semnat în iulie 2020, au fost reparați peste 13 km de drum. “Tronsoanele vor fi date în exploatare doar după ce vor fi supuse verificărilor efectuate în cadrul Laboratorului de Încercări al întreprinderii”, au precizat surse de la ASD.

Reparația sectoarelor de drum din raionul Criuleni a fost inclusă în Programul de reparație periodică/întreținere a drumurilor publice locale, comunale şi a străzilor, pe anul 2020, aprobat prin Hotărârea din mai curent a Guvernului Republicii Moldova.

Lucrările de construcție a apeductului magistral Prut-Fălești au fost finalizate

Total
0
Shares
 
Total
0
Share