Decalaj considerabil între PDM și blocul ACUM În raionul Șoldănești. Din cele 23 de localități, în 10 au fost aleși primari din partea PDM. În timp ce blocul ACUM a reușit să câștige doar un singur mandat de primar.
Astfel, în următoarele localități, candidații PDM pentru funcția de primar s-au impus categoric – satul Parcani (93,42%), satul Pohoarna (92,63%), satul Poiana (51,98%), satul Răspopeni (60,08%), satul Rogojeni (71,16%), satul Șipca (79,47%), satul Cobîlea (68,06%), comuna Cotiujenii Mari (60,46%), satul Cușmirca (72,87%), comuna Dobrușa (60,88%).
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova are primari în două localități – satul Găuzeni (63,92%), satul Fuzăuca (77,99%).
Blocul ACUM are primar doar în comuna Climăuții de Jos, unde candidatul a învins cu un scor de 62,98%.
În celelalte localități va fi turul II, ceea ce înseamnă că tabloul politic va suferi modificări.