În Republica Moldova au fost înregistrate 389 de alerte false cu bombă între ianuarie 2022 și septembrie 2025

În Republica Moldova au fost înregistrate 389 de alerte false cu bombă între ianuarie 2022 și septembrie 2025, potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției, informează telegraph.md, cu referire la Radio Moldova.

Cele mai multe cazuri au fost raportate în 2022 – 182, inclusiv un apel care a vizat peste 40 de localități simultan. Ulterior, numărul acestora a scăzut: 106 în 2023, 67 în 2024, iar în primele nouă luni din 2025 – 34.

Potrivit expertului în securitate Pavel Horea, alertele false coincid adesea cu momente tensionate pentru stat, cum ar fi procese de corupție de rezonanță sau perioade electorale.

”Au fost diverse perioade în care am văzut o serie de apeluri privind alerte cu bombă în instanțele judecătorești. Și asta avea loc atunci când erau examinate dosare de corupție mare – fie legate de doamna Tauber, de doamna Guțul, bașcana Găgăuziei”, a declarat Horea.

Expertul susține că unele apeluri s-ar încadra în acțiuni de război hibrid, menite să ”suprasolicite instituțiile statului, să perturbe funcționarea serviciilor publice și să testeze capacitatea de reacție”. El a precizat că există indicii privind o posibilă coordonare externă, dar fără dovezi publice privind implicarea directă a unui stat.

În ultimii trei ani, autoritățile au pornit 281 de cauze penale pentru comunicare mincinoasă despre acte de terorism, iar instanțele au pronunțat 20 de condamnări. Doar 44 de autori au fost identificați, în timp ce peste 100 de cazuri au rămas cu autor necunoscut.

Conform articolului 281 din Codul penal, alertele false cu bombă se pedepsesc cu amendă de până la 50 000 de lei sau cu până la doi ani de închisoare, iar în caz de recidivă – până la trei ani.

Total
0
Shares
1 Informație relevantă

Puteți comenta pe Facebook.

Total
0
Share