În Republica Moldova, doar 313 localități beneficiază de servicii publice de gestionare a deșeurilor

În Republica Moldova, doar 313 localități beneficiază de servicii publice de gestionare a deșeurilor, iar 75% dintre orașe au acces la salubrizare, în timp ce doar 15% dintre sate dispun de aceste servicii, potrivit Ministerului Mediului. Totuși, autoritățile lucrează la mai multe proiecte destinate îmbunătățirii gestionării deșeurilor, informează telegraph.md

La Sireți, raionul Strășeni, 75% dintre locuitori beneficiază de servicii de evacuare a deșeurilor menajere solide, ceea ce reprezintă cel mai înalt grad de acoperire din țară. Primarul localității, Leonid Boaghi, a declarat pentru Radio Moldova:

”Noi foarte mult ne dorim ca administrație locală… ne dorim închiderea poligoanelor acestea temporare de deșeuri, recultivarea acestora. Aș introduce, în circuitul silvic, de exemplu. Eu foarte mult îmi doresc ca pe poligonul de deșeuri din localitate să fie plantată o pădure, iar oamenii să recicleze, oamenii să colecteze gunoiul sortat și noi să mergem să-l dăm la reciclare.”

Totuși, nu toate localitățile din Republica Moldova beneficiază de aceste servicii. Secretarul de stat al Ministerului Mediului, Grigore Stratulat, a precizat:

”Tabloul actual este unul nu atât de optimist pentru noi. Din cele 1 100 și ceva de depozite, doar câteva sunt autorizate. La capitolul infrastructură stăm foarte și foarte prost și tocmai de aceea Guvernul și-a asumat aceste angajamente pentru a contracta finanțare pentru investițiile în această infrastructură.”

În ciuda provocărilor, autoritățile investesc activ în îmbunătățirea infrastructurii de gestionare a deșeurilor. Un proiect important, care vizează organizarea a opt regiuni de gestionare a deșeurilor, este în derulare, iar studii de fezabilitate sunt realizate în mai multe raioane. Stratulat a subliniat:

”Este un proiect de durată… procesul nu accelerează atât de repede pe cât noi ne dorim. Dar avansăm și la acest capitol.”

Aceste măsuri fac parte din Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor 2013-2027, care are drept obiectiv îmbunătățirea gestionării deșeurilor solide prin crearea depozitelor moderne și modernizarea infrastructurii de colectare, transfer și tratare a acestora.

Total
0
Shares
Total
0
Share