În toată țara reprezentanții și susținătorii Blocului „Victorie” au organizat flash moburi împotriva limitării libertății de exprimare și de opinie. La Bălți, Comrat, Ceadîr-Lunga, Căușeni, Ștefan-Vodă, Florești, Briceni, Edineț și alte localități oamenii au ieșit cu pancarte pentru a-și manifesta dezacordul față de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului.
La Chișinău acțiunea s-a desfășurat în fața sediului instituției publice a audiovizualului „Teleradio-Moldova”. Protestatarii au condamnat suspendarea licențelor a 14 posturi de televiziune și blocarea a zeci de portaluri de știri.
Președintele partidului „Șansă” Alexei Lungu a remarcat că aceste măsuri radicale de blocare a activității jurnaliștilor au fost luate cu încălcarea flagrantă a legii.
„Republica Moldova este un stat în care este instaurată dictatura și cenzura. 14 canale TV au fost închise abuziv. Și asta fără ca să fie amendate vreodată de Consiliul Audiovizualului, controlat de către gruparea criminală PAS. Republica Moldova este un stat pe cale de dispariție, iar împreună cu „Teleradio-Moldova” se prăbușește într-o gaură neagră. Am venit să arătăm încă o dată că opoziția nu are acces la postul public de televiziune, care a fost finanțat din banii noștri, din impozițiile pe care le plătim noi, zi de zi”, a declarat Alexei Lungu.
Președintele aripii de tineret a Blocului politic „Victorie” Iuri Vitneanski a făcut apel către jurnaliștii „Teleradio-Moldova”, prin care i-a îndemnat să reflecte evenimentele politice în mod imparțial.
„Astăzi „Teleradio Moldova” s-a transformat într-un instrument de agitație al regimului actual și vrem să-i amintim conducerii că în câteva luni vor fi alegeri, iar voi continuați și veți continua să lucrați aici. Să lucrați nu pentru regimul actual, ci pentru stat, pentru locuitorii acestui stat, care astăzi vă plătesc salarii. Vă cerem o agendă normală și transparentă. Și vrem să vă reamintim de pluralismul de opinii”, a spus Vitneanski.
Și reprezentanta Partidului politic „Renaștere” Olesea Vitneanskaia a menționat că cetățenii Republicii Moldova au dreptul să cunoască adevărul și a cerut să fie oprită propaganda regimului PAS.
„Noi suntem astăzi aici pentru a aminti că noi luptăm pentru popor, iar poporul are dreptul la informație. La informație adevărată, nu la aceea pe care încearcă să ne-o bage pe gât Sandu și propagandiștii ei. Cerem să aduceți la cunoștința fiecărui cetățean adevărul despre ceea ce se întâmplă în țară. Iar în țară este sărăcie și foame, pensii mizere”, a declarat ea.
La acțiunea de protest au participat numeroși tineri, care spun că nu mai tolerează dictatura instaurată în țară de Maia Sandu și PAS.
„Suntem lipsiți de dreptul de a alege, de dreptul la libertatea de exprimare. Ni se interzice accesul la informație obiectivă. Jos cenzura! Jos dictatura!”, a scandat unul dintre tineri.