În Uniunea Europeană a început o nouă procedură de vot pentru Ursula von der Leyen la șefia CE

Parlamentul European a început procedura de votare cu privire la propunerea ca Ursula von der Leyen să obțină un nou mandat de președintă a Comisiei Europene, scrie Radio Moldova.

Votul este secret, cu buletine de vot puse în plicuri care sunt introduse în urne transparente. Rezultatul este așteptat în jurul orei locale 14:30 (15:30 ora noastră).

Pentru a fi aleasă președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen (65 de ani) are nevoie de voturile a cel puțin 361 dintre cei 720 de eurodeputați.

Înaintea începerii procedurii, Parlamentul European a respins o propunere a grupului Stângii de amânare a votului privind candidatura Ursulei von der Leyen, invocând anunțul din ajun al Curții de Justiție a UE (CJUE), conform căruia aceasta a constatat nereguli legate de transparența contractelor încheiate de Comisia Europeană pentru achiziționarea vaccinurilor anti-COVID-19.

Total
0
Shares
Total
0
Share