În Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți a fost inaugurată sala de conferințe ”Regele Ferdinand I”

Profesorii și cei peste 3 500 de studenți ai Universității de Stat ”Alecu Russo” din Bălți (USARB) vor beneficia de condiții moderne pentru evenimente academice, odată cu inaugurarea noii săli de conferințe ”Regele Ferdinand I” în incinta Bibliotecii Științifice.

Spațiul a fost renovat datorită sprijinului financiar de peste o jumătate de milion de lei oferit de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, care susține constant proiecte educaționale.

Numele sălii evocă suveranul Marii Uniri din 1918 și sprijinul istoric pentru instituțiile educaționale din Basarabia. „Din momentul în care, în campusul universității noastre a fost instalat bustul regelui Ferdinand I, ne-am gândit că ar fi bine să avem, în universitate, acele spații cu numele personalităților care au avut o influență asupra viitorului campusului bălțean”, a declarat Natalia Gașițoi, rectorul USARB.

Modernizare Completă pentru un ”Hub” Academic
Renovarea a vizat o modernizare completă a spațiului. Sala a primit mobilier nou, design interior actualizat și echipamente tehnice moderne, inclusiv un sistem audio performant, microfoane, boxe, un mixer audio și un ecran interactiv, menite să faciliteze interacțiunea cu studenții.

”Simțeam această necesitate, ca să fie renovat și acest spațiu. Aceste spații arătau puțin, să zicem așa, mai tradițional. Dar acum sunt într-un stil modern”, a precizat Lina Mihaluța, directorul Bibliotecii Științifice USARB.

Reprezentantul DRRM speră ca investiția să dinamizeze viața academică.

”Sper să devină un hub al comunității academice, al studenților, al societății civile, să se desfășoare cât mai multe proiecte educaționale, culturale și nu numai”, a menționat Constantin-Valentin Răducanu, director general cu atribuții de secretar de stat, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

”Pentru noi, studenții, această modernizare înseamnă mai mult decât un efort, înseamnă o invitație la participare, la curaj intelectual, la dialog și creativitate”, a conchis Constantin Mânăscurtă, student.

Total
0
Shares
Total
0
Share