De azi, 26 martie, vremea se încălzește considerabil. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, dacă ieri mercurul din termometre a urcat până la 7 grade Celsius, joi termometrele arată 15 grade cu plus pe timp de zi.
Şeful Centrului de Prognoze Meteorologice, Ghennadii Roșca, a precizat că, până acum, ţara a fost sub influenţa unor mase de aer rece din Arctica, respectiv temperaturile au scăzut. Noaptea au fost temperaturi negative, iar pe timp de zi maximele ajungeau până la 7 grade Celsius.
Odată cu ieșirea de sub influenţa maselor de aer rece, teritoriul ţării va intra sub influenţa maselor de aer cald, deja din partea de sus a continentului. Respectiv, temperaturile vor crește. Vremea caldă se va menţine până pe 31 martie, după care temperaturile vor scădea din nou, din cauza unui front atmosferic care va aduce şi precipitaţii, precizează Ghenadii Roșca.
Şeful Centrului de Prognoze Meteorologice menționează că pentru această perioadă este firesc ca diferenţa dintre temperaturile de zi și noapte să fie mare. „În acest moment, ar trebui să avem temperaturi pe timp de noapte între minus 1 și plus 2 grade, iar pe timp de zi maxime pâna la plus 10 grade Celsius”, a remarcat Ghennadii Roșca.
În următoarele zile în Republica Moldova, maximele vor ajunge ziua până la 17 grade Celsius, iar noaptea se aşteaptă minime de 0 grade Celsius.
Citește și: Patru lucrători medicali de la Asistența Medicală Urgentă Soroca au fost confirmați pozitiv cu COVID-19