În Zona de Securitate au fost finalizate 9 proiecte, finanțate din Programul de Activități de Reintegrare a Țării

Lucrările în sumă de 2,36 mln lei în cadrul a 9 proiecte finanțate din Programul de Activități de Reintegrare a Țării (PARȚ) au fost finalizate până la începutul lunii octombrie curent.

Este vorba despre reparația sălilor de studii și festivități în câte o grădiniță și liceu, un oficiu al medicilor de familie, amenajarea unui stadion, crearea unui centru de tineret și reabilitarea sau extinderea rețelelor de iluminat stradal în patru localități. Alte 33 de proiecte sunt în diverse faze de realizare și urmează a fi implementate până la finele anului curent.

Amintim că în acest an au fost selectate pentru finanțare 42 de proiecte în sumă de 15 milioane lei, numărul total de proiecte depuse ridicându-se la 120. Dintre acestea, 5 milioane lei au fost alocate pentru modernizarea instituțiilor din sistemul educațional, aproape 3 milioane lei pentru reparația și dotarea instituțiilor administrative, de cultură, sport și medico-sanitare și 6.2 milioane lei pentru iluminarea stradală și reconstrucția apeductelor din localitățile situate în Zona de Securitate.

Sunt eligibile pentru finanțare proiectele ce urmează a fi implementate în Zona de Securitate și care reflectă activități specifice, cum ar fi dezvoltare comunitară și regională, reabilitare și renovare a infrastructurii locale, modernizare a instituțiilor sociale-cheie, soluționare a problemelor stringente de dezvoltare, asigurare a serviciilor publice esențiale, precum și acțiunile care contribuie la promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între populația de pe ambele maluri ale Nistrului și la realizarea obiectivului guvernamental de reintegrare a țării.

În total, în perioada 2011 – 2019, au fost finanțate 393 proiecte în valoare de 111.74 milioane lei.

Citește și: „Proiectul QI” și-a prezentat rezultatele obținute pe parcursul a trei ani de activitate

Total
0
Shares
 
Total
0
Share