Încă șase școli vor fi reconstruite, iar altele dotate cu tehnică pentru învățământul la distanță

Implementarea Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), gestionat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și finanțat de Banca Mondială, continuă și în condițiile create de pandemia virusului COVID-19, transmite Telegraph.md

Astfel, școlile de circumscripție renovate în cadrul PRIM au fost pregătite pentru a face față noilor provocări, iar autoritățile identifică noi priorități în implementarea Proiectului.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de comun cu Banca Mondială au dispus redirecționarea unor investiții pentru a asigura instituțiile de învățământ din țară cu tehnica necesară asigurării procesului educațional la distanță.

Lucrările de renovare a școlilor de circumscripție continuă pe 11 șantiere, iar până la începerea noului an de studiu vor fi reconstruite alte șase instituții de învățământ general. Procesul de renovare a școlilor este monitorizat de Instituția Publică „Fondul de Investiții Sociale din Moldova”.

În contextul pandemiei de COVID-19, MECC nu a renunțat la instruirea cadrelor didactice de sprijin și a psihopedagogilor, una din activitățile PRIM, menite să consolideze procesul educațional prin asigurare unei durabilități educației incluzive. Instruirile vor avea loc la distanță până la finele anului în curs, în prezent echipa PRIM fiind concentrată pe elaborarea modului de predare.

Formările cadrelor manageriale și a celor didactice, preconizate pentru această vară, au fost transferate pentru anul 2021.

În ritm susținut sunt implementate activitățile ce țin de asigurarea calității în educație, dotarea școlilor cu echipament necesar pentru laboratoarele de fizică, chimie și biologie, precum și a Centrelor de Resurse pentru educația incluzivă. 

Citește și: Elevii și studenții din R. Moldova, care învață în România, nu vor mai fi obligați să stea în carantină dacă trec acum hotarul

Total
0
Shares
 
Total
0
Share