Încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană și deplasarea netransparentă a tehnicii militare în Zona de Securitate, discutată la reuniunea Consiliului Permanent al OSCE

În cadrul reuniunii Consiliului Permanent al OSCE, la iniţiativa Delegaţiei Permanente a Republicii Moldova a fost discutată continuarea acţiunilor abuzive şi provocatoare ale regimului de la Tiraspol îndreptate împotriva cetățenilor Republicii Moldova domiciliați în stânga Nistrului.

Delegaţia moldovenească a informat statele participante ale OSCE pe marginea unui nou caz de răpire pe data de 29 octombrie 2020 a cetăţeanului Oleg Babii prin acţiuni ilegale şi aplicarea presiunii psihologice după scenariul utilizat în cazul altor cetăţeni ai Republicii Moldova.

La fel, a fost atrasă atenţia statelor participante ale OSCE asupra deplasărilor netransparente în Zona de Securitate a mijloacelor de transport aparținând Grupului Operativ de Trupe Ruse, aflate pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul ţării gazdă.

În context, a fost exprimat regretul în legătură cu ignorarea de către partea rusă a apelurilor autorităţilor moldoveneşti privind informarea asupra conținutului transporturilor militare, precum și monitorizarea corespunzătoare a acestora, în conformitate cu Regulamentul Comisiei Unificate de Control, fapt care creează incertitudine şi reprezintă un risc de securitate.

Citește și: Evoluţiile în procesul de reglementare transnistreană au fost discutate în cadrul Consiliului Permanent al OSCE

Total
0
Shares
Total
0
Share