Încasări de peste 982 milioane lei la Bugetul public național în prima săptămână din august

În perioada 4-8 august 2025, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) au constituit circa 982,9 milioane lei, potrivit datelor operative ale instituției.

SFS precizează că, pe lângă activitățile de control, accentul este pus pe promovarea conformării voluntare a contribuabililor, un instrument important în acest sens fiind vizita fiscală. În intervalul menționat, inspectorii fiscali au efectuat 272 de vizite fiscale la 216 contribuabili.

În aceeași perioadă, au fost emise 135 de decizii asupra cazurilor de încălcare a legislației fiscale, fiind calculate obligații suplimentare de 61,11 milioane lei. Totodată, au fost întocmite 98 de procese-verbale contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 118 mii lei.

Pentru recuperarea datoriilor contribuabililor restanțieri, prin executare silită, SFS a încasat 46,10 milioane lei. De asemenea, instituția a preluat la evidență 10 dosare cu bunuri confiscate, în valoare de 174,23 mii lei, iar din comercializarea acestora au fost transferați în buget 59,23 mii lei.

Total
0
Shares
Total
0
Share